#alexpuica

Etichete

, , , ,

„Mana intinsa care nu spune o poveste frumoasa nu primeste nimic!” Pe 8 ianuarie a fost lansata pe facebook o campanie interesanta. Alex Puica a creat o pagina cu urmatorul gand: „Am nevoie de 100.000 de like-uri ca sa ma insor!” Cine este Alex? Baiatul a dorit sa isi tina adevarata identitate ascunsa. Asta pana la un punct. Pe 31 ianuarie, pagina a atins 100.150 like-uri. In aceeasi zi, acesta a fost invitat la emisiunea „La Maruta” pentru a-si arata adevaratul chip. Si aici apare twistul care a scandalizat mediul on-line. Alex Puica este de fapt un personaj dintr-un serial ce va fi lansat pe tv. Actorul care interpreteaza acest rol este Paul Ipate (il cunoasteti din reclamele Vodafone). Da, totul a fost o campanie teasing pentru un serial. Pentru prima oara, in Romania, o televiziune a decis sa-si promoveze produsul on-line. Ce a iesit? Daca dati cautare pe google, o sa va apara zeci de articole pe tema asta. Am ales sa dau doua linkuri negative: zoso si piticigratis si doua mai rezervate, de la razvan si clickio. Adevarul este undeva la mijloc. Pentru inceput, trebuie sa stiti ca nu am dat like campaniei. Sunt un romantic si cred ca viata nu se traieste pe facebook. Aici, ne putem transforma din broasca raioasa in printul cel cu fire de aur. Pe facebook, totul este posibil. De aceea nu am crezut ca iubirea poate fi cucerita printr-un like. Si mai mult de atat, de ce ar conta like-ul unui necunoscut. Are you crazy? Cei care au dat like si acum se simt tradati, dau dovada de ipocrizie. Pe de alta parte, mercantil privind lucrurile, campania si-a atins scopul. Astazi, cine nu a auzit de Alex Puica? In concluzie, este important sa nu mai privim lucrurile atat de superficial. Sa nu mai consideram iubirea un produs care apare doar de Sf. Valentin si un pic de Craciun. Sa fim constienti de magia internetului si sa ne bucuram de ea.

Reclame

In metrou

Etichete

,

Vineri dimineata, ora 6.30. Din cauza zapezii am fost obligat sa iau saptamana asta metroul. Nu m-am mai urcat in el de vreo 5 ani. Multe s-au schimbat de atunci. Oamenii nu se mai privesc in ochi, prefera sa se piarda intr-un smartphone. Ziarele au disparut. Pungile cu Mega Image s-au inmultit. In general, oamenii au devenit mai atenti cu statusul de pe facebook si ignora siretul de la pantof. De multe ori, apar accidente pe seama asta. Si spre ghinionul impiedicatului, se fac sute de poze. Da, ultima oara cand am fost intr-un metrou, telefonia mobila nu functiona. Eram mai friendly si nu exista o atmosfera atat de apasatoare. Obisnuit cu masina personala, nu m-am simtit atat de confortabil. Scaparea a venit de la o doamna de 50 de ani. La doua statii dupa ce m-am urcat, s-a eliberat un loc. L-am ocupat cu fermitate. La urmatoarea oprire s-a urcat doamna. Mergea greu, avand probleme la un picior. Nu am ezitat si i-am oferit locul. Raspunsul ei a fost uimitor: „Nu mi s-a mai intamplat demult ca cineva sa-mi ofere locul! Multumesc!” In jur, lumea privea surprinsa. M-a intristat raspunsul ei. Cat de antipatici am devenit in ultimul timp? Posibil, prinsi in mreaja cancanului sa ne pierdem umanitatea? Poate folosesc cuvinte grandioase, dar eu simt ca viata a devenit o rutina pentru multi dintre noi. Parem interesati de viata altora si ne-o ignoram pe a noastra. Acest lucru a fost evident in metrou. Din fericire, aici exista un capat de linie. In schimb, viata noastra nu are o finalitate bine definita. Aici intervine liberul-arbitru, care sper sa nu fi adormit pe un peron.

La grande bellezza

Etichete

, , , , , ,

→ Jep Gambardella: I’m not a misogynist, I’m a misanthrope. ←

Cine este Jep? Este un scriitor de 65 de ani, care a dorit sa ajunga regele inaltei societati. A reusit, dar acest lucru nu-i aduce nicio bucurie. Se simte singur. Inconjurat de prietenii indoielnice, ii place sa dea petreceri la el acasa. Vizavi se afla Colosseumul. Suntem, desigur, in Roma. Filmul incepe pe ritmuri de opera (Dies Irae). Dupa o moarte subita si dramatica, muzica devine pop-dance. Aici ma surprinde burlescul situatiei. O femeie mica de statura priveste oripilata dezmatul de langa ea. Bea dintr-un pahar si, dupa un timp, adoarme. Nominalizat la premiile Oscar, „La grande bellezza” (sau „The great beauty” 2013) este o capodopera. Regizorul Paolo Sorrentino (un interviu aici) vrea sa prezinte conditia umana. De la bucurie, tristete, rautate, bunatate, frivolitate, amagire, prostie, prejudecata si sex, toate acestea ne sunt prezentate laconic si filosofic. Decaderea umana este socanta. Jep, personajul principal, incearca sa se rupa de aceasta realitate. La intrebarea „Ce va place cel mai mult in viata?” raspunde cu satisfactie: „mirosul caselor oamenilor in varsta!” Pare un idealist. Cadrele surprind snobismul personajelor. Revolta lui Jep este traita in taina. Isi propune sa nu mai faca lucruri de care oricum nu se simte atras. Se simte batran. O veste socanta ii va accentua dezgustul asupra vietii. Prima lui iubire, Elisa de Santis, a murit. Totul incepe sa prinda contur. The big thing is love. Jep resimte timpul pierdut in activitati superficiale si priveste deznadajduit viitorul. Toata viata a cautat atentia celor din jur si s-a pierdut in „blah blah blah!” Filmul iti stimuleaza imaginatia. Poate fi urmarit la mall, cu floricele calde si Coca Cola, dar nu va fi niciodata inteles. Are nevoie de liniste si de o minte cat mai limpede.

De ce nu cad avioanele cand e cald afara?

Etichete

, , , ,

In luna ianuarie 1999 am fost martorii Mineriadei cu numarul 5. Ortacii lui Miron Cozma au plecat din Targu Jiu motivati sa ajunga in Bucuresti. S-au oprit in Ramnicu Valcea. Pe 22 ianuarie a fost emisa o ordonanta care a instituit starea de urgenta pe intreg teritoriul Romaniei. A urmat „Pacea de la Cozia” si restul este istorie. Acele momente mi le amintesc cu exactitate. Am trait cu spaima incertitudinii. Se vorbea chiar de o interventie a armatei. Totul era confuz iar informatiile imprecise. Am realizat ca autoritatile au fost depasite de situatie.

Ianuarie 2014. Au trecut 15 ani de atunci. Starea de haos continua. Ieri, un avion de mici dimensiuni s-a prabusit in Muntii Apuseni (zona Belis-Scarisoara) – link cu poze aici. Cele sapte persoane aflate la bord au supravietuit impactului. Au sunat la 112 si au asteptat salvarea. Autoritatile ce au facut? Nu au stiut sa gestioneze situatia. Dupa 6 ore i-a gasit un localnic, padurar. Todea Argentin este numele lui si merita tot respectul nostru. Un erou poate fi considerat si pilotul Adrian Iovan, care si-a pierdut viata la 2 ore dupa aterizarea fortata. Nu vreau sa intru in amanunte, apar peste tot in media, se discuta pe bloguri si facebook. Importante sunt doua lucruri. Avem oameni iresponsabili in functiile de decizie si trebuie sa incetam sa gasim un vinovat generic. Vreau sa aud o demisie. Sa existe o actiune reala, nu discutii obositoare. Cineva trebuie sa plateasca pentru scena tragica. Incertitudinea traita in ’99 este prezenta si acum. Este enervanta aceasta stare de nesiguranta.

Pentru ca m-am plictisit de discutii in van, m-am gandit la o solutie. In loc sa aloce milioane de euro pentru defilarea de 1 decembrie sau miliarde pentru autostrazi de 10 km, mai bine s-ar investi intr-o echipa de profesionisti care se ocupe de situatiile imprevizile, gen inundatii, cutremure, accidente aviatice sau explozii. Nu mai vreau sa aud balbaieli de la diversi sefi promovati politic, vreau ceva serios. Sa existe un secretar de stat pentru situatii de urgenta (apolitic), cu putere de decizie, care sa poate sa fie sunat oricand si care sa fie tras la raspundere in cazul unui fiasco. Astazi, nu stim exact cine este vinovat pentru moartea pilotului si a studentei. Toti se ascund dupa masti triste. Acest secretar de stat trebuie sa aiba in subordine 3-4 buni organizatori, care sa actioneze promt si fara ezitare.

Nimfomania

Etichete

, , ,

Imi plac filmele erotice ce combina tenta artistica cu drama. Pe parcurs, o sa descoperiti ca-mi plac si filmele nordice. Danemarca o incadrez in categoria aceasta. Lars von Trier este un nebun, dar, fiind fiul unui comunist infocat, il inteleg (glumesc). Am urmarit cu fascinatie Dogville (2003), cu un final incredibil, Anticristul (2009) sau Melancholia (2011), care prezinta Apocalipsa intr-un stil poetic. Aceste filme sunt de colectie, chiar daca nu-ti plac, trebuie sa le ai pe un raft, in sufragerie. Pornind de la aceasta imagine, in luna august am descoperit un link pe facebook legat de ultimul film al danezului. Nymph()maniac se numeste. Sa retineti paranteza din titlu, este un amanunt important. Entuziasmat la culme, am dat like si am intrat pe site. Am vazut cateva trailere (cel mai nou este aici), am oftat si am inghitit in sec. Filmul este incitant si ma gandeam ca trebuie sa-l vad neaparat. Zilele au trecut si, de vineri, Nymph()mania se poate vedea la cinema. Credeti ca ma grabesc sa-l vad? Nu. Ce s-a intamplat, intre timp? Am observat un interes obsesiv pentru acest film din partea unor colegi! Iar pe siteurile de socializare e un „must have” sa iti arati interesul pentru el. Repet, acest film nu trebuie bagatelizat. Dar, efectul excedentului de like-uri ii poate dauna. Nu este o pelicula pentru oricine si nu trebuie promovat prin orice mod. Filmul ce-mi parea nonconformist, a devenit de-a dreptul comercial si banal. Intimitatea vizionarii acestui film si-a pierdut din farmec. In plus, fara acordul regizorului, s-au taiat multe momente pasionale pentru un rating ce permite unui public mai numeros sa-l urmareasca. Concluzia: imi cumpar filmul in varianta blu-ray „director’s cut” si-l vizionez acasa.

Captain Phillips

Etichete

, , , , , ,

Filmele despre piratii somalezi au emotie si te intriga prin povestea ce pune lacat ratiunii. Vreau sa va vorbesc despre doua filme. Kapringen (2012) si Captain Phillips (2013). Primul este regizat de Tobias Lindholm si este produs in Danemarca iar al doilea, produs la Hollywood, il are regizor pe Paul Greengrass. Trebuie sa vizionati cele doua filme in ordinea expusa de mine. „Kapringen” (Deturnarea) pune accent pe drama umana si prezinta jocul psihologic dintre negociator si pirat. „Capitanul Phillips” este un produs de marketing al Statelor Unite. Filmul este tulburator, nu ma intelegeti gresit. Dupa ce l-am vazut, am simtit o dorinta sincera de a emigra in America. Hotararea trupelor de interventie si rezolvarea rapida a situatiei, m-au facut sa inteleg de ce americanii sunt patrioti. Pentru Capitanul Phillips s-au pus in miscare doua nave de razboi si o echipa SEAL. Cat pentru echipajul danez din „Kapringen”, acestia au asteptat incheierea negocierilor. In locul lor puteau fi romani, bulgari, greci sau indieni. Pentru nord-americani, faptele i-au locul vorbelor si actiunea ucide asteptarea. Momentul de glorie al Capitalului Phillips a fost prezentat si pe Discovery. Bravura lui a fost pusa sub semnul intrebarii de catre echipajul vasului, lasand loc de interpretari. Pana la urma, cu mici scapari, filmul expune povestea reala a celor intamplate in 2009 si, intr-un fel, condamna piratii. Din pacate, ambele filme nu prezinta si motivele pentru care Somalia a devenit atat de temuta printre vasele de mare tonaj care frecventeaza zona. Suntem martorii unui efect si nu al cauzei. Totul a inceput la inceputul anilor ’80, cand guvernul somalez a luat decizia (gresita) de a permite pescuitul strain in apele zonale. Din cauza poluarii navelor straine si a pescuitului intens si, de multe ori, ilegal, pestele s-a rarit. Si, de aici, continuarea pare logica. Ce se va intampla in viitor, nu se stie. Imi doresc o rezolvare pasnica. Somalia trebuie inteleasa si ajutata, nu cu mancare aruncata din avion sau donatii externe. Dar, aceasta este o alta discutie si nu poate fi tratata superficial.

Va dau o spaga?

Etichete

,

Spaga nu este o chestie romaneasca. Ea exista peste tot in lume. Din pacate, in Romania ea este o problema. Din cauza veniturilor mici, multi romani se bucura de-o spaga si o accepta ca pe un „cadou”. Recunosc, am dat spaga unui medic, dar nu pentru ca mi-a cerut, ci pentru ca vroiam sa fiu sigur ca nu ma va neglija. Exact. Pentru ca spaga a devenit un lucru atat de normal, posibilitatea de a nu o mai da, pune in discutie insasi onestitatea oamenilor cu care interactionam. Cazul invatatoarei Dana Blandu, de la Scoala nr. 10 „Maria Rosetti”, este deja istorie. Sunt sigur ca peste un an vom uita numele ei. Momentan ea risca puscaria. Altfel, trebuie apreciata persoana care a filmat-o pe doamna Blandu. A avut curaj. Din pacate, recunostinta noastra nu o va ajuta mai departe. De ce spun asta? Oriunde se va duce, tanara mama va avea eticheta de turnatoare. Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita. Ca si in cazul cainilor maidanezi, am discutat, am dezbatut, am iesit in strada, am facut tot felul de petitii, am strigat, apoi, fissss. Nimic nu se rezolva in Romania daca nu ne implicam si nu avem vointa. Peste 60 de zile, undeva prin Bucuresti, o profesoara va avea tupeul sa ceara bani pentru nu stiu ce fond al clasei. Cu o bunavointa oarba, parintii ii vor da bani, uitand de Blandu si de Scoala nr. 10. Umiliti de unii invatatori cu tupeu, parintii vor pleca capul pentru a nu crea probleme copiilor. Si uite asa, am uitat de drepturile civice si viata continua linistita pentru toata lumea. Sau poate nu! Cei mici vor trage ponoasele actiunilor noastre. Chiar asta ne dorim?

Update! Profesoara Dana Blandu a fost demisa. (citim aiciBanuiesc ca este maximul pedepsei. Nu va ajunge la puscarie. Peste 6-7 luni isi va schimba culoarea parului, va pune bani intr-un plic si se va putea angaja linistita oriunde in tara. Se va reinventa si totul va fi bine. Ce ramane in urma ei? Indoiala ca profesorii nu sunt inocentii de altadata, ci niste fiare ahtiate dupa bani. Nu meritau asta.

Tu esti Bianca

Etichete

, , ,

Prima stire a anului este posibilul divort dintre Bianca si Victor Slav. Daca toata presa nu i-ar fi acordat atata atentia, nu as fi scris despre asta. Majoritatea parerilor sunt negative la adresa Biancai. L-a inselat pe Victor si merita toata dizgratia noastra. Si totusi, un lucru pare sa ne scape. Bianca rade de noi! Ea, cu toata aroganta de care a dat dovada, a devenit cea mai vanata vedeta de la noi. Cine nu viseaza la o mica atentie din partea familiei, prietenilor, colegilor? Bianca are toata atentia presei din Romania. Nici mai mult, nici mai putin. Este Bianca un model? Este Bianca un motor de inteligenta? Nu conteaza. Bianca este o actita foate buna. Ea ne joaca si se joaca cu noi toti. Intr-un fel, modelul „Bianca” se ascunde in fiecare dintre noi. Perversitatea este o latura umana. Tradarea, la fel. Dam dovada, in decursul anilor, de superficialitate, de lipsa de caracter. Cateodata suntem cinici si ne jucam cu vietile celor dragi. De multe ori suntem slabi si ne ascundem dupa o masca zambitoare. Si atunci, de ce aruncam cu pietre? Ne face sa ne simtim mai bine? Ne elibereaza de toate tensiunile vietii? Eu nu o judec, ci doar ii intorc spatele.